Chifteluțe cu sos de roșii

Image module
chiftelute-cu-sos-de-rosii
Ingrediente
pentru 4 persoane
5 linguri ulei de măsline
2-3 cepe
2 căței de usturoi
900g carne de vită tocată
1 lingură rozmarin și busuioc
1 ou
1 lingură zahăr
pătrunjel proaspăt (pentru ornat)
2 cutii/conserve de roșii tocate
sare și piper după gust
Image module
Puneți 2 linguri de ulei de măsline într-o tigaie și puneți pe foc mediu. Adăugați puțină ceapă (1 ceapă mică) și usturoi (aprox. jumătate dintr-un cățel de usturoi). Lăsați pe foc 4 minute, sau până când ceapa și usturoiul capătă o culoare ușor aurie.
Într-un bol, amestecați carnea de vită cu o ceapă tocată mărunt și jumătate dintr-un cățel de usturoi. Adăugați și rozmarinul împreună cu oul bătut. Asezonați compoziția cu sare și piper după gust.
Prăjiți în tigaie o bucată mică de carne, pentru a verifica dacă mai trebuie asezonată și corectați, dacă este cazul. După ce ați verificat compoziția, faceți chiftelele rotunde, folosind mâinile.
Pentru sosul de tomate, încălzim la foc mediu 2 linguri de ulei de măsline. Adăugam o ceapă tocată mărunt și usturoi și le lăsăm pe foc până când capătă o culoare ușor aurie.
Adăugam și conservele de roșii tocate în tigaie. Asezonăm cu zahăr, sare și piper.
Gătim timp de aprox. 30 minute sau până când roșiile sunt moi. Cât timp sosul fierbe, pregătim chifteluțele pentru prăjit. Le vom prăji în ulei de măsline (2-3 linguri), timp de aprox. 10 minute, până când sunt gătite. După ce chifteluțele sunt gata, le servim împreună cu sosul pregătit și le decorăm cu puțin pătrunjel proaspăt. Se pot servi și cu spaghetti.
Image module

Se asociază cu:

  • Fetească Neagră – Cotnari DOMENII

    Din cele mai vechi timpuri, străbunii noștrii se desfătau cu vinul roșu produs din soiul cunoscut ca și Fetească Neagră. Sâmburii de struguri descoperiți în amforele din vecinătățile Cotnarilor, au conturat ceea ce astăzi, indubitabil, este emblema oenologiei din România. Un spirit năvalnic, ce te întâmpină cutezător cu o aromă unică și elegantă, deschizându-se treptat spre noi orizonturi senzoriale. Acceptă-i provocarea…

Cotnari-DOMENII-Feteasca-Neagra-Rosu-sec-asociere
Image module